Veghe

“ O sa astept o vreme asa … deocamdata e bine … vadem noi mai incolo, bine? [ ... ]

Lasa-ma sa ma odihnesc putin, sa imi revin. “  si nu s-a mai trezit niciodata.

Frunze multe si flori colorate.

Miroase a trecut familiar si prezent strain si te intrebi ce urmeaza sa se intample. Parca joci intr-un film dubios la care nu ai primit scenariul dinainte.

Printre fumuri de lumanari aprinse, ascunse in suflet cu grija, printre miresme de flori si moarte tarzie, aud licarul culorii unei flacari de candela Rosie  ce vesteste ULTIMA VEGHE.

Oameni incruntati de povara durerii dorm priveghindu-l rasul si egoismul,

Sufletele mortilor plutesc in deriva intre taramul nostru si celalat.

E ceasul la care Timpul sta si Spiritul se trezeste. E vremea monstrilor si viselor fantastice. Este ora la care viitorul lumii se stabileste in subconstient.

E ceasul negurii gandurilor si a Nagarii Absolute.

E momentul in care trebuie sa te desparti de Trecut, pentru ca sa traiesti in Prezent, in speranta unui Viitor stralucit.

Este Ultima data Cand Il Vad ……….

Suferinta

Adanc in ghearele disperarii Furia te mana, Lacrimile te consuma.

Durerea te dezbina, ideile se sterg, lucrurile nu mai au valoare, iar tu te pierzi pe masura ce iti pierzi controlul.

Saturat de suspine sufletul e intre Viata si Moarte.

Cand pierzi pe cineva pe care l-ai iubit cu adevarat, te pierzi pe tine.Pierzi acea parte minunate din tine care numai in sufletul lui se oglindea… Pierzi Dragostea.

Apoi ramanem cu apasarea …. dupa care ramanem cu golul din suflet.

Apoi ramanem cu amintirea…. dupa care nu mai este nimic.

Alegeri si transformari

Intre atatea cuvinte  incep sa ma pierd. parca sirul cuvintelor nu mai are capat sau coada. Si sunt atat de multe ca marea si sarea. Si au atatea sensuri ca uneori nu stiu ce sa ma cred. De aia cred ca e o minune faptul ca ne mai intelegem uneori… macar din greseala.

Libertatea mea se stinge incet in ceea ce ceilalti denumesc Maturitate. Trebuie sa am pretentii mai putine, sa fiu mai complexa, sa fac de toate, sa stiu tot ceea ce nu stiu ei, dar cunosc cei din jur… a-da, si rebuie sa fiu mereu fericita. daca stau pe ganduri inseamna ca nu este ceva in regula.

Cred ca am ajuns cumva sa traiesc in Dicatura celorlati, a celor care zic usor Te iubesc, dar fug repede cand ceva nu e in regula, si dau bir cu fugitii si mai repede daca apar chestii serioase.

Traiesc printre cei care gasesc convenabila prezenta mea si ciudat pana acum nu m-a deranjat. Dar de acum in colo o sa ma deranjeze… foarte tare.

Pentu ca vreau sa fiu inconjurata de oameni adavrati in loc de paiate impopotonate si vopsite.

Vreau viate mea…si mai ales vreau sa fiu fericita.

Familia ne-o da cel de sus, dar pritenii ni-i alegem.

Aveti grija ce alegeri faceti, ele ne conditioneaza pe noi cei de maine… Fi ti foarte atenti, pentru ca unii platesc pentru  ele toata viata.

Am obosit de atata `dragoste`

Am obosit de atata Dragoste.

De atatia pufuleti si ceruri senine si rasete aglomerate sugrumate in lacrimi , de taceri mult prea dese si neintelese, de minciuni, de umbrele cu numarul 3 care te imping din spate sa nu cumva sa-ti lasi garda jos.

Am obosit de fugareala si discutii idioate; de Egoism ce sa mai zic, mi-a ajuns pentru o viata intreaga.

 O sa iubesc in continuare, cum am iubit si pana acum. Nimic din ce mi-au facut cei dragi nu m-a determinat sa-i iubesc mai putin, dar pretentiile vor fi de alta natura, pentru ca si dezamagirile sa fie direct proportional mai mici.

Gata , pur si simplu nu mai pot.Nu-mi mai permit.

Eu Imi voi aduna jucariile si voi pleca acasa.

Ferice de cel care mai crede. Naivitatea lui inseamna Gloria suprema a sufletului uman, ceea ce unii din noi numesc cu placere Fericire. Credeti si poate intr-o zi ve-ti primi, cine stie?

Trecere

Cu Putin, cu Tot, cu Nimic sau cu Mult mergem mai departe…

Trecem prin tristeti si momente fericite. Ne trecem pe Noi…

Trecem peste.

Singuri sau impreuna…

Tesem povesti.

O singura problema avem: nu ne putem opri.

Le ducem pe toate mult dupa momentul `si au trait fericiti pana la adanci batraneti`;

dupa care murim.

Ploua ingrozitor afara ….

Ploua ingrozitor afara…

`Asa ca nu iesi draga mea … inchide geamul, sa nu vezi ce e afara.`

Alunga norii cu o miscare plictisita de mana si deschide cerul cu o privire patrunzatoare si un zambet luminos.

Imbuna-l pe D-zeu cu un uvant de Dragoste, si aminteste-ne cum e sub soarele unei Iubiri fara margini…

Pentru ca Tu, Dragostea mea, esti ca vremea buna si cerul senin… existi mereu dincolo de nori si furtuni, dincolo de nopti si durere, iluzii, tristeti si singuratati.Tu rasari mereu a doua zi.

Si chiar daca nu stii, vorbesti cu D-zeu de fiecare data cand razi… Probabil ca are o slabiciune pentru gropitele tale… sau pur si simplu te place pentru TOT ce Esti…

Ploua afara ingrozitor… e frig si intuneric, asa ca uita te rog de ziua de azi….

Vino si lipeste-te de mine umbra trecatoare si cu o imbratisare si un sarut umpla-mi viata de caldura…

Vis de Insomnie

Umbre-adanci de noapte lunga

Se intind pe reci pereti ;

Eu stau singura si muta

Ingropata in tristeti.

 

Si stau calma pe un scaun

Pe-ntuneric si in fum,

Beau cafeau-aprind tigarea

Urmaresc al noptii drum.

 

Placi de gresie reci si mate

Ma privesc de sub papuci

Si ma-ntraba printre soapte

D-unde vii; unde te duci?

 

Eu in pragul nebuniei

Tac, zambesc, nu zic nimic,

Nu stiu azi, n-oi stii nici maine…

Ma intorc si ma ridic.

 

Si uitand de toate celea,

Parca tocmai am murit;

Nu respir, nu simt nimica,

Mai pun apa in ibric.

 

Dar cu timpul toate zboara

Vise, dragoste, minuni,

Viata noastra de povara

Cu necaz si stricaciuni.

 

Zorii vin iar noaptea trece;

Banuiesc ca m-a iertat.

Caci printre iluzii triste

S-a scurs incet, neincetat.

 

A trecut si noaptea asta;

Fara vise, fara somn…

Un portret de insomnie,

Creionat cand altii dorm.

Oamenii ca noi

Oamenii ca noi sufera adesea, ce mai oamenii obisnuiti sunt sortiti sa planga sa se chinuie, sa doreasca la infinit, sa tanjeasca dupa ce nu pot avea….

Dar oamenii ca noi n-au incetat niciodata sa creada, ei sunt cei ce vor spera la infinit.

Ei sunt praf de stele si ingerii albi ai Celui in care crezi.

Omanii ca mine si ca tine sunt totul; ei sunt lumina.

Oamenii obisnuiti, oamenii ca noi, sunt doar curaj, dragoste si vise.

iar cand ei mor nu mai ramane nimic in jur nici macar praful  din speranta pentru un nou inceput.

Dar pana atunci zambeste….lumea e plina de lucruri frumoase…de lucruri si oameni ca noi.

WE are such stuff as dreams are made of…

Pana acum mediatizam binele, frumusetea, idealul….Ei bine de data asta va fi diferit pentru ca de curand am avut ocazia fantstica sa descoper ca frumusetea, binele si idealul sunt ascunse in sufletele fiecarui om care a existat vreodata.

Astazi fac lobby pentru omul obiesnuit, pentru fiecare dintre noi.

Astazi m-am hotarat sa vorbesc oamenilor de cat de deosebiti si minunati sunt, de curajul si potentialul lor infinitde ce insemana pana la urma a fi uman.

A fi fericit, a fii implinit nu insemana sa nu gresesti, nu insemana nici macar sa fii independent financiar,s au sa nu ai probleme ( desi poate independenta financiara sau mai putine probleme te-ar putea pune pe drumul cel bun).

Sa fim seriosi…toti avem probleme..mai mari, mai mici, mai dolofane, mai schiloade….intr-un cuvant eu cred ca exsita o problema potrivita pentru fiecare dintre noi, una numai buna sa ne scoata din minti si sa ne arunce gramada in bratele disperarii.

Ce ziceti? Micile incoveninete exsita dar nu sunt omniprezente, sunt rare si scurte, pe cand noi  suntem o stare de bine perpetua noi suntem mereu acolo cand ele vin si trec, sau intr-un cuvant; noi cu zambetul si fericirea noastra reprezentam Solutia.

Voi sunteti unici,voi sunteti eroul propriei voastre povestiri.Sa nu lasati pe nimeni sa va spuna altceva….

Pana data viitoare va las cu Sheakespeare care ne-a definit atat de bine:

`We are such stuff as dreams are made of, and our little lives is rounded with asleep…`

Cine moare?

La inceput probabil ca n-a fost nimic.Apoi probabil ca fost gandul apoi visele…si dupa aia dezamagirea,probabil.

Traim in Paradis…de asta au avut grija visele noastre dar suntem nefericiti, penru ca in Paradis-ul fanastic in care traim, cu minuni si informatii complexe, cu posibilitatea de a realiza absolut orice, oricand, cu abilitati peste capacitatea noastra de a o realiza, si cu un potential fara margini, noi am ramas in adancul sufletului nostru aceeasi oameni mici, fragili, care depind unii de altii, care au nevoie de dragoste si atentie mai mult decat orice, care vor sa rada si sa planga, sa se supere, sa

se-mpace sa fie prieteni sa imbatraneasca si sa moara fericiti.

CINE MOARE? intreaba pe fundal Pablo Neruda

Iar oamenii supusi cu capul plecat raspund in cor, cu glasuri stinse despre propriile persoane:

cine se transforma in sclavul obisnuintei,

cine nu pleaca atunci cand este nefericit,

cine-si distruge dragostea,

cine nu se lasa ajutat,

cine-si petrece zilele plangandu-si de mila…..

Ei bine in Paradisul nostru foarte rara se mai atinge fericirea.Ne multumim cum umbre sordide ale scopurilor noastre….renuntam.

Am atins un nivel defensiv extrem si traim in razboi permanent cu cei din jur.

ii dau dreptate lui Ovidiu Miron…probabil ca ace prizonieri de razboi, care aurezistat torturii, cei care au murit in celule cu gandul acasa `au fost chiar si in captivitate mai liberi decat sunt multi dintre noi in viata cotidiana.`

Pacat…..

Penru ca linistea sufleteasca face mai mult decat de unde ai plecat si unde ai ajuns, face mai mult ca orice realizare…e placerea fara egal a unui drum impregnat cu esente pline de savoarea propriei tale personalitati.

Penru ca lisnitea sufleteasca e prima caramida pusa la temelia propriei tale fundatii,pentru ca linistea sufleteasca e ceea ce te face sa fii in definitiv fericit.