Feeds:
Articole
Comentarii


Cearta s-a terminat fulminant. Nu au fost amenintari sau lacrimi, nu au fost strigate, sau poate doar cele mute, nerostite de atata vreme intre noi. Si poate ca ar fi trebuit sa fie…
Eu am plecat nervos fara sa am rabdare sa-mi mai raspunzi, in timp ce tu ai ramas acolo impietrita si trista in mijlocul multimii care mai devreme ni se parea atat de straina. Ma intreb daca ma urasti…
Sunt sigur ca maine cand o sa ajung de la lucru acasa, nu vor mai fii blugii tai obisnuiti pe scaun; cardul si laptopul de care nu te desparti vor lipsii si ele, iar eu nu te voi mai gasi in nici unul din locurile noastre preferate…. O sa-mi lipseasca nervii tai iubit-o.
Inima mea e deja franta. Ma intreb daca a ta mai bate inca … De maine, cine te va suna sa-ti spuna ca te iubeste, dar ca lucrurile nu-i merg prea bine si o sa te faca sa-ti rotesti ochii exasperata?
Ma opresc si ma intorc. Locul in care stateai in multime e gol dar eu mai vad inca, cu ochii mintii, fantoma fiintei tale stand trista si tacuta, nevenindu-i parca sa creada ca am plecat de langa ea. Iubirea ta neconditionata nu cred ca va fi suficient de data asta… Cine o sa dea atentie visurilor mele de acum in colo si cine o sa te gaseasca atunci cand fugi si evadezi din nebunia asta?
E grav iubit-o. De data asta nu ne putem preface ca nu s-a intamplat nimic. Daca e definitiv …. O doamne; cine o sa te linisteasca noaptea; cine o sa stearga insomnia din ochii tai tulburi?
Noaptea te-a inghitit fara mila, in liniste absoluta. Ai disparut fara un cuvant intr-o mare de oameni straini si monotoni. Ce o sa se intample cu noi acum?
Deja simt ca mi-e greu sa respir fara tine. Stiam ca dragostea asta ma va ucide intr-o zi. Nimeni nu a trait o dragoste atat de mare fara sa indure un sfarsit infiorator. Nu exista happy end pentru pasiunile mistuitoare. Iar tu esti o stea iubito. Ma arzi pe sufllet cu pasiune nebuna. Cine altcineva ar putea sa-mi zambeasca cu lumina in privire si dragoste evidenta, de fiecare data cand ochii ni se intalnesc?
La naiba cu toata situatia asta! Imi inghit teama si regretul si ma indrept spre tine. Sufletul ma mana: RABESTE-TE! Alerg, am aripi la picioare. Sunt pregatit sa-ti spun tot ce e nevoie sa-ti amintesc cine sunt pentru tine in bine si rau, in momente de extaz si ratacire.
Luminile Craciunului musca din sufletul meu. Atata lumina si culoare… Ma infior; stiu cat de mult iti plac. Si stiu cat de trista vei fi cand le vor da jos. E oare prea tarziu? Asta nu poate fi sfarsitul, cu siguranta nu. Si tot ce ma pot gandi in timp ce micsorez distanta dintre sufletele noastre, este ca te iubesc ca un nebun si ca nu am crezut ca o sa pot sa regret asa mult vreodata ca nu sunt eu persoana care te conduce acasa….

Stiam de mult ca aveam fire albe, dar pentru un motiv sau altul lucrul acesta nu m-a afectat prea tare. In mod cert nu mi-a scimbat viata mai deloc. Nu pot sa spun acelasi lucru despre momentul fulminant in care am descoperit un fir lung si complet alb in spranceana dreapta, pe care l-am smuls la repezeala, cu ura.
Atunci m-a lovit. Imbatranesc… si am inceput sa ma gandesc : cum imbatranesc? Bine, rau, urat frumos? Prea repede, poate, sau tocmai la timp?Nu eram hotarata dar ma uitam incordata la firul subtire si albinos de pe deget de parca urma sa-mi ofere raspunsul divin la insemnatatea vietii… In schimb am primit tacere. tacere de noapte adanca, cu picatele de bruma si vant subtire de toamna. Ma rostogolesc in spre albul disperarii si al devenirii inspre moarte. Pas cu pas, secunda de secunda. Si chiar daca nu e chiar acum, se apropie, ma inconjoara. Unii o miros si se infioara. La altii nu le pasa si ii dau cu flit. oricum ar fi, moartea e o doamna pretentioasa si avida. Ne ia pe toti, fara exceptie, la timpul, momentul si in modul dorit de dansa. Frica? nu cred sa am. Moartea mi se pare o gluma. O gluma care mascheaza cu fard gros, de circ, devenirea in altceva, schimbarea esentei si transformarea spiritului uman. Si daca nu e asa si nu va fi loc de mai mult, atunci cel mai probabil nu e nimic si de aici cu atat mai inutila frica de nimic.
Oricum disperarea mea referitoare la devenirea in alb sau rostogolirea in spre non-culoare e adevarata. Schimbarea e reala chiar adca eu nu ma simt astazi altfel decat am fost ieri. Sa fie bine, sa fie rau? Albul intotdeauna mi-a dat fiori. O non-culoare formata din contopirea tuturor celorlalte culori. Daca un curcubeu poate forma in mod surprinzator imaculatul alb, poate el e drumul nostru spre rai… Un drum spre o noua Mecca, pe care fie albi, fie chocolate, fie bogati, fie saraci, fie buni sau rai, imbatranind, nu il rateaza nimeni.

Sezonul musonului e aici

Nori s-au involburat. Cerul se razbuna. Sezonul musonului e aici. Iar noi nici nu observam schimbarea. Ploua mereu si picurii se insiruie, se lovesc, se succed in graba, alaturi si printre noi. Dar toata lumea continua sa alearge mii de kilometri, se grabeste spre un sfarsit absolut. Totul este cat mai repede si cat mai eficient executat spre un sfarsit aproape de asfalt de unde nici unul din noi nu stie ce urmeaza. Deadline-uri, sute de minute trec peste fete incruntate, cu ganduri la cum poate ar fi sa ne fie mai bine in aceasta lume artificiala, in care, oricum, nu stim siguri daca ne place sau nu sa traim. Am zbura, dar nu chiar, am trai dar poate alta data. Cine ne-a insinuat graba in minte si suflet? Cine ne-a tatuat frica in inimi? Cine a oprit bucuria sa mai danseze in sufletele noastre? Cine ne-a picurat uitare peste lumina?
Copiii nostri cresc, noi imbatranim cu ingerii si demonii nostri, cu dragostea si durerea din noi, traind in ritmuri nebune intr-o lume care se invarte tot mai repede. Totul pe timp imprumutat, fiecare zi, fiecare clipa. Ardem in euforie si disperare, sentimentele se succed peste sufletele ratacite, iar noi ramanem blocati, cu bucatica noastra de vreme furata sortii tinuta strans in maini…
Ne parcurgem miile de kilometrii, vedem lumea si nu ajungem nicaieri. Vorbim, radem dar nu spunem nimic. Facem bani si orice altceva ne dorim dar totul pare lipsit de importanta; nu ramane mai nimic dupa noi… doar regrete si liniste, multa, multa liniste. Iar soarta rade si noi trecem ca o umbra mai departe.
In seara asta rasuflam ususrati insa, s-a incheiat lupta. Poate maine ne trezim sau nu… dar gandul trece doar alene si fugar in mintea noastra obosita… adormim vlaguiti.
Sezonul musonului e aici pentru noi toti, chiar daca nu asta spune la meteo. O fi soare la unii, dar nu aici. Afara se razbuna. Ploua, ploua si nu se mai lasa. Iar noi ca picaturile ne pierdem stralucirea mazgalind cu carbune in graba intr-o masa de tonuri gri, sub guma de sters a anonimatului.

FreedomIn ce directie poti sa mergi cand nu poti sa iesi din tine insuti? Toate cararile si luptele duc in acelasi loc ca drumurile la Roma in antichitate. Nu pot sa ies din mine. Sinceritatea se poate trai doar la persoana I. Orice altceva se simte inutil si fad cand stii ca zbaterea bezmetica e continua si exclusiv launtrica. Totul e o miscare continua de rotatie, un cerc perfect al nebuniei care ne consuma prin extaz si disperare incetul cu incetul. E o hora, un dans, un zbor, o meditatie? Nici eu nu mai stiu.

Bun Continuă să citeşti »

Tinerete-fara-batraneteNebuna si tumultoasa tinerete, ca o piesa Arabesque de Claude Debussy sau poate ca o avalansa de sunete din beethoven, mana destinului batandu-ne la usa T-Da-Da-Dam!… Incepe molcom si duios in note suave de primavara se schimba subit intr-un puternic si contonua haotic, pasional cu tunete si fulgere si geruri naprasnice; apoi te aduce inapoi. Ca un carusel extraordinar, din care ajuns la destinatie, te dai jos tremurand de adrenalina, cu viata pompand in vene la maxim. Victorie! Curaj! inainte! Tinerete care ma porti vorba lui Sega cand pe calutii iuti ai euforiei, cand ma ametesti in farfuriile zburatoare ale depresiei. Tinerete plina de curiozitate, experiente, sentimente dezarmante, tinerete in care simti ca traiesti iar timpul uita ca existi. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte…libertate si extaz sub mantia diferitelor forme si experiente, asta traim, asta simtim pe parcursul calatoriei, in o parte din anii nostri mai multi sau mai putini. Si cumva, in pofida tuturor lucrurilor, tuturor pendularilor intre extreme, a lacrimilor si a tot ceea ce mai vine la pachet, pentru o perioada unii dintre noi se simt chiar nemuritori. Kudos lor! Ei nu vor fi biruiti nici in viata nici in moarte.
Acum cand privesc in urma la noi zambesc si desi simt ca innebunesc de atat dualitate si drama, nu stiu daca as putea fi fericita altfel. Nu e nimic mai potrivit pentru anii frumusetii absolute decat sa te simti nemuritor.

Te astept

Te astept. Te astept la nesfarsit si clipele se insiruie pierdute….
Trec ore: noaptea se face zi si ziua se face noapte; zilele se scurg insiruite, lunile se petrec pe langa noi. Timpul trece mereu si noi suntem blocati intr-o o asteptare futila. Mai vii? Oare o sa ma iubesti? Oare o sa te mai recunosc dupa atata timp? Intrebarile musca din ce a scapat timpului si ma clatin sub povara distantei dintre cele doua lumi.
Si totusi te astept iubirea mea, te astept la nesfarsit sa vii si clipele continua sa se insiruie pierdute…

A inceput sa ploua

Afara a inceput sa ploua, sau poate ca e doar sufletul meu care picura din prea plinul dragostei pentru tine. O dragoste plina de fisuri dar densa, calda si secventiala ca o ploaie de vara in mijlocul unei nopti fierbinti. O dragoste la fel de fina si neobisnuita ca parfumul de ploaie intr-o noapte alba, in care urmarestisti din geamul tau luna plina si o doamne, atat de perfecta cum se strecoara printre nori si printre copaci.
Uneori am senzatia ca s-a stins de tot acum… Desi nu mai aud cantecul picurilor, miroase a vara totusi si nu stiu daca e dragostea noastra sau natura care ne imbie. Ma zbat in linistea dintre doua ganduri. Oare cand s-a transformat toamna relatiei noastre in primavara peste iarna si cand a venit vara dogoratoare si capricioasa peste sentimentele noastre?
Simt inca briza inceputului dintre noi cand imi zambeai cu ochii azur si imi cantai acorduri de vara fara griji, ma infioara racoarea toamnei unui inceput imperfect cand m-ai strans tremurat de mana si m-ai sarutat de parca ar fi chiar ieri, ma intristeaza primavara promisiunilor desarte de parca nu s-ar fi terminat deja. Le port in minte vii ca si vara trupului tau incalzindu-mi noptile senine.
A venit timpul. Trebuie sa recunosc. Parca nu stiu sa traiesc fara tine. Mi-e dor de noptile pline de vise, rasete, emotie si jocuri in doi. Te vreau langa mine si in fericirea mea chinuita ma gandesc tot mai des cand si daca o sa vii din nou acasa…
Frunzele se vor ingalbeni din nou curand in asteptarea unui nou anotimp… Eu respir tot mai greu sub atata iubire si angoasa. Intind mana si e gol in jur. Atata spatiu, atata liniste, ca mi-e totul strain. Zilele imi par la fel timpul mi se pare abstract. Realitatea se confunda uneori cu un vis ireal de viu si de coplesitor din care astept mereu sa ma terzesc.
Si din atatea ganduri pline de tine cred ca o sa inceapa din nou sa ploua cu dor de foc pentru fiecare moment in care nu esti langa mine. Sa ploua sau sa picure din supraplinul iubirii mele, sa imi stearga angoasa si bucuria, gandurile si emotia intr-un somn adanc, fara vise. Sa ma picure incet din prea plinul dragostei, in cadenta unei ploi de vara si sa ma duca rauri, rauri, pana la tine…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.