Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2013


Cearta s-a terminat fulminant. Nu au fost amenintari sau lacrimi, nu au fost strigate, sau poate doar cele mute, nerostite de atata vreme intre noi. Si poate ca ar fi trebuit sa fie…
Eu am plecat nervos fara sa am rabdare sa-mi mai raspunzi, in timp ce tu ai ramas acolo impietrita si trista in mijlocul multimii care mai devreme ni se parea atat de straina. Ma intreb daca ma urasti…
Sunt sigur ca maine cand o sa ajung de la lucru acasa, nu vor mai fii blugii tai obisnuiti pe scaun; cardul si laptopul de care nu te desparti vor lipsii si ele, iar eu nu te voi mai gasi in nici unul din locurile noastre preferate…. O sa-mi lipseasca nervii tai iubit-o.
Inima mea e deja franta. Ma intreb daca a ta mai bate inca … De maine, cine te va suna sa-ti spuna ca te iubeste, dar ca lucrurile nu-i merg prea bine si o sa te faca sa-ti rotesti ochii exasperata?
Ma opresc si ma intorc. Locul in care stateai in multime e gol dar eu mai vad inca, cu ochii mintii, fantoma fiintei tale stand trista si tacuta, nevenindu-i parca sa creada ca am plecat de langa ea. Iubirea ta neconditionata nu cred ca va fi suficient de data asta… Cine o sa dea atentie visurilor mele de acum in colo si cine o sa te gaseasca atunci cand fugi si evadezi din nebunia asta?
E grav iubit-o. De data asta nu ne putem preface ca nu s-a intamplat nimic. Daca e definitiv …. O doamne; cine o sa te linisteasca noaptea; cine o sa stearga insomnia din ochii tai tulburi?
Noaptea te-a inghitit fara mila, in liniste absoluta. Ai disparut fara un cuvant intr-o mare de oameni straini si monotoni. Ce o sa se intample cu noi acum?
Deja simt ca mi-e greu sa respir fara tine. Stiam ca dragostea asta ma va ucide intr-o zi. Nimeni nu a trait o dragoste atat de mare fara sa indure un sfarsit infiorator. Nu exista happy end pentru pasiunile mistuitoare. Iar tu esti o stea iubito. Ma arzi pe sufllet cu pasiune nebuna. Cine altcineva ar putea sa-mi zambeasca cu lumina in privire si dragoste evidenta, de fiecare data cand ochii ni se intalnesc?
La naiba cu toata situatia asta! Imi inghit teama si regretul si ma indrept spre tine. Sufletul ma mana: RABESTE-TE! Alerg, am aripi la picioare. Sunt pregatit sa-ti spun tot ce e nevoie sa-ti amintesc cine sunt pentru tine in bine si rau, in momente de extaz si ratacire.
Luminile Craciunului musca din sufletul meu. Atata lumina si culoare… Ma infior; stiu cat de mult iti plac. Si stiu cat de trista vei fi cand le vor da jos. E oare prea tarziu? Asta nu poate fi sfarsitul, cu siguranta nu. Si tot ce ma pot gandi in timp ce micsorez distanta dintre sufletele noastre, este ca te iubesc ca un nebun si ca nu am crezut ca o sa pot sa regret asa mult vreodata ca nu sunt eu persoana care te conduce acasa….

Anunțuri

Read Full Post »

Stiam de mult ca aveam fire albe, dar pentru un motiv sau altul lucrul acesta nu m-a afectat prea tare. In mod cert nu mi-a scimbat viata mai deloc. Nu pot sa spun acelasi lucru despre momentul fulminant in care am descoperit un fir lung si complet alb in spranceana dreapta, pe care l-am smuls la repezeala, cu ura.
Atunci m-a lovit. Imbatranesc… si am inceput sa ma gandesc : cum imbatranesc? Bine, rau, urat frumos? Prea repede, poate, sau tocmai la timp?Nu eram hotarata dar ma uitam incordata la firul subtire si albinos de pe deget de parca urma sa-mi ofere raspunsul divin la insemnatatea vietii… In schimb am primit tacere. tacere de noapte adanca, cu picatele de bruma si vant subtire de toamna. Ma rostogolesc in spre albul disperarii si al devenirii inspre moarte. Pas cu pas, secunda de secunda. Si chiar daca nu e chiar acum, se apropie, ma inconjoara. Unii o miros si se infioara. La altii nu le pasa si ii dau cu flit. oricum ar fi, moartea e o doamna pretentioasa si avida. Ne ia pe toti, fara exceptie, la timpul, momentul si in modul dorit de dansa. Frica? nu cred sa am. Moartea mi se pare o gluma. O gluma care mascheaza cu fard gros, de circ, devenirea in altceva, schimbarea esentei si transformarea spiritului uman. Si daca nu e asa si nu va fi loc de mai mult, atunci cel mai probabil nu e nimic si de aici cu atat mai inutila frica de nimic.
Oricum disperarea mea referitoare la devenirea in alb sau rostogolirea in spre non-culoare e adevarata. Schimbarea e reala chiar adca eu nu ma simt astazi altfel decat am fost ieri. Sa fie bine, sa fie rau? Albul intotdeauna mi-a dat fiori. O non-culoare formata din contopirea tuturor celorlalte culori. Daca un curcubeu poate forma in mod surprinzator imaculatul alb, poate el e drumul nostru spre rai… Un drum spre o noua Mecca, pe care fie albi, fie chocolate, fie bogati, fie saraci, fie buni sau rai, imbatranind, nu il rateaza nimeni.

Read Full Post »