Din dureri simple si marunte se nasc durerile mari…asa se inatmpla intotdeauna…
Din alte dureri…din dureri si din ganduri care te bantuie mereu…pana cand nu mai stii cand si de ce ai ajuns atat de obosit; de viata, de tine, de ceilalti, de atata libertate… de tot.
Cateodata e bine sa te opresti si alaturi de oameni pe care ii cunosti mai bine sau mai putin sa-ti inneci gandurile intr-un pahar plin cu lichid transparent, care ar trebui sa fie si insipid,incolor si inodor pe deasupra, (dar care de cele mai multe ori nu este)….si sa te pierzi pe tine in cuvintele altora, in bucle de fum….si sa renunti la griji, la ce te apasa, la ce poti…
Pt ca pe parcurs se pierde daca nu ai grija, tot cate ceva din tine… pe masura ce pierzi tot mai mult controlul, asupra actiunilor, asupra deciior, asupra momentelor de disperare profunda….
Si atunci ..intr-o zi ajungi sa constati cu tristete profunda si groaza muta, paralizanta ca nu a mai ramas nimic…Nimic la care sa te intorci, nimic care sa merite efortul , nimic de apreciat…
Si te uiti la tine si nu intelegi nici macar de ce te-ai oprit….De ce stai….Ce astepti…
Oare n-ai mai vrut?…n-ai mai putut?..sau pur si simplu te-ai stins bland si cald ca ultima raza de soare a ultimei veri dianintea iernii vietii tale vesnice….
poate ca uneori insa stii de ce te-ai oprit si ce astepti… oricum, imi place cum ai scris 😉
O saptamana usoara !
Poate….probabil ca tu stii mai bine 🙂
foarte frumos ai scris si ai exprimat un trist adevar.
imi plac mult gandurile tale si felul in care scrii:)
Consider o onoare ca voi imi consacrati timpul de a citi aici cateva randuri de fiecare data 🙂
ei lasa, placerea e a noastra, adik a mea in mod sigur, altfel nu as reveni zilnic 🙂 kiss u
subscriu si eu la ce zice Alex 🙂
Sunteti extraordinar de draguti. 🙂