Se lasa ceata peste oras. Este intuneric si tacere. E ceasul magiei s-al viselor desarte. E timpul singuratatii din noi. E momentul cel mai intunecat din-aintea primei raze de lumina.
Umbrele noptii aluneca alene pe strazi printre monstrii constiintei umane… si nu inteleg cum poate fi atata aglomeratie pe o strada pustie.
E atat de liniste ca-mi aud inima batand. Un pas… inca unul. Ecouri, ecouri in linistea din jur. Atat de liniste ca e un pacat pana si sa-ti aprinzi o tigara. Si iar bataile inimii… In atata singuratate imi aud gandurile cum se sparg in valuri de fantasmele laptoase ale diminetii ce sta sa se nasca.Parca vad cercurile concentrice cum se duc si se tot duc intinzandu-si la nesfarsit intr-o retea complicata pe strazile goale, fara lumina, fara zgomot, fara masini, fara colturi…. dar reverberand de viata.
Un moment de respiratie…. Nu se intampla nimic dar traiesc pasiunea unei nopti cum n-am mai vazut demult… Nimic pierdut, nimic gasit.
Plutesc cu 5 cm/secunda spre rasarit. De sub mantia de somnolenta ce imbraca lumea ma desprind cu un ursulet. E bun colorat si pufos ca intotdeauna. E dulce ca o zi de soare in luna mai cand razele mangaie pielea si florile sterg alene de nori cerul albastru in dieri de vant. Inghit si imaginea se stinge.
Incepe sa ploua. Parca e tot mai frig. Mai am doi ursuleti in palma. Ma uit la ei, zambesc si ma gandesc sa-i las pe mai tarziu. Sunt culorile mele preferate.As fi vrut sa vad rasaritul dar e prea innorat.
Merg mai departe si visul se continua. Cu arome placute si cafea calda; cu lapte si miere; cu un buna dimineata somnoros, cu lumina … multa, multa lumina si dragoste.
Viata ca un vis
martie 19, 2011 de mihaelap
Lasă un comentariu